Localitățile din Teleorman inundate după fiecare episod de ploi abundente nu sunt o prioritate pentru Guvernul României

Județul Teleorman se confruntă din nou cu inundațiile. Mai multe localităti, aceleași unde apar probleme în urma unor ploi abundente, au fost din nou inundate. De fiecare dată Guvernul se rezumă la evaluarea pagubelor și înlăturarea efectelor, dar cauza nu intereseaza pe nimeni. Ignoranța este cu atât mai mult de neînțeles cu cât în conducerea Guvernului se află mai mulți teleormăneni care sunt familiari cu acest fenomen.
În primăvara anului trecut, atunci când gospodăriile oamenilor din Orbeasca erau sub ape, Ministerul Dezvoltării și Ministerul de Interne mi-au transmis cam același răspuns, cu mici diferențe, mai mult de nuanță decât de fond, că se iau măsuri pentru înlăturarea efectelor inundațiilor în localitățile afectate, iar Ministerul Apelor și Pădurilor înșira câteva propuneri de măsuri, mai multe studii de fezabilitate, analize, câteva decolmatări și reabilitări de diguri.
Nimic nu s-a întâmplat de atunci și până acum, iar ploile fac din nou ravagii la Orbeasca, Drăgănești Vlașca, Videle, Băbăița și Botoroaga. La Beuca, altă localitate unde apele fac ravagii după fiecare ploaie serioasă, Ministerul Dezvoltării promitea anul trecut reabilitarea în regim de urgență a unui drum comunal afectat de inundații, Beuca- Plopi – Zâmbreasca. Urgența a rămas pe hârtie, iar drumul comunal se află și acum în același stadiu din cauza unor greșeli de proiectare.
Teleormanul are premier și miniștrii importanți, însă nu are diguri și canale de scurgere, ajungând iar și iar sub asediul apelor. Mai grav este că sunt și primari care tratează cu indiferență problema inundațiilor și chiar trec sub tăcere situația reală din localitățile pe care le administrează, devenind astfel complici la perpetuarea unei stări de mizerie și boală.
Situația din Teleorman dovedește, încă odată, că acest guvern este incapabil să-și protejeze cetățenii și să gestioneze problemele acestei țări.

Mara Calista,
Deputat PNL

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Fii primul care comentează

Lasă un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*