Primarul de la Trivalea Moșteni, complice la jaful banilor publici din PNDL

Un alt primar părtaș la jaful național instituit prin PNDL este Marius Bocăncilă de la Trivalea Moșteni, o comună săraca și tristă cum sunt mai toate localitățile din județul Teleorman.

De când sifonarea banilor publici a devenit sport național, primarii PSD o duc cel mai bine.Până și inundațiile sunt sursă de venit ilicit, iar primarul Bocăncilă știe cel mai bine asta. După inundațiile de anul trecut care au lovit localitatea păstorită de social -democratul Marius Bocșncilă, fost ppdd-ist cu “suflet liberal”, cum se prezintă, a primit cu titlu gratuit de la autoritățile județene, agregate minerale( balast) pentru refacerea drumurilor sătești.

Pomana i-a prins bine acum, că se toarnă asfalt electoral pe ulițele comunei fix peste balastul așternut după inundații. Asfaltarea de mântuială cu care se laudă edilui comunei Trivalea Moșteni a început luna trecută și nu conține decât stratul de pietriș și-o brumă de binder,fără alte două straturi obligatorii pentru structura rutiera, fără podețe și șanțuri de scurgere.

Tot în scop electoral, înainte de alegerile locale din 2016, primarul se fotografia în fața grămezilor de nisip aduse pe ulițele satului, din mare grijă pentru alegători, să nu se împotmolească prin noroaie în drumul spre secția de votare. Acum, situația este cu totul alta, o evoluție evidentă, doar că  spoiala asta de asfaltare costa 9,9 milioane de lei, bani de la partidul  infipt adânc în visteria țării.

 

Schema folosită cu succes la jefuirea banului public este extrem de simplă și eficientă.Deși în documentația tehnică structura rutieră prevede mai multe straturi, unul de 7 cm nisip, al doilea strat de 25 cm balast, altul de 12 cm piatră spartă peste care se toarnă un strat de 5 cm binder și unul de uzură de 4 cm., în realitate nu sunt decât două straturi, unul de balast și altul de binder, iar în cel mai fericit caz se așterne și o pojghiță de piatră spartă.

Ca să nu scape din mână borcanul cu miere, primarul trebuie să asigure partidului voturi, dar nu este nici o problemă pentru Bocăncilă de la Trivalea Moșteni, că doar face asta de 15 ani și  metoda  funcționează foarte bine. Duce chiar el oamenii la vot, nu înainte de a-i instrui unde să pună ștampila.

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Fii primul care comentează

Lasă un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*