Băncuțe de 16.000 euro zac într-o încapere a Primăriei Purani

De peste un an, în sediul Primăriei Purani sunt stivuite 166 de bănci cumpărate cu peste 16.000 de euro. Achiziția mobilierului stradal s-a desfășurat  în doua tranșe, la interval de două luni, prin încredințare directă și  încălcarea flagrantă a legii. Ce face primăria cu băncile de mii de euro? Doar primarul Emil Stoescu știe. A avut el o presimțire că oamenii din comună își doresc să stea la poartă, pe o bancuță de la primărie, să-și privească bunăstarea care le-a inundat ulița.

Prima achiziție de bănci, 76 de bucăți  în valoare 34.200 lei a fost avut loc la începutul lunii aprilie 2018 de la o firmă din județul Olt pentru ca două luni mai tîrziu, în iunie 2018, aceeași firmă să le livreze alte 90 de bucăți, în valoare de 40.500 lei. Băncile livrate în două loturi sunt depozitate într-o încapere din clădirea primăriei și încă nu au fost montate.

Emil Stroescu este de 15 ani în fruntea comunei Purani și în afară de o spoială prin locurile de referință ale comunei nu s-a remarcat cu nimic. Într-o vreme, acum câtiva ani a mai avut o pasiune care l-a costat aproape 200 de milioane lei vechi, după ce Curtea de Conturi a descoperit că la telefoanele instituției s-a vorbit nepermis de mult și mai ales nejustificat. Pentru binele comunei, Primăria a beneficiat de 48 de abonamente de telefonie și cuprinși de frenezia comunicării funcționarii s-au pus pe vorbit, în țară și în străinătate până când au fost obligați să restituie  din buzunarul propriu banii cheltuiti din bugetul localității pentru minutele consumate în afara abonamentului. I-a durut atât de mult buzunarul încat s-au vindecat rapid de boala conversației iar acum , la Primăria Purani nu mai există telefon. Pe lista de la Prefectură cu datele de contact ale primăriilor din județul Teleorman , in dreptul localității Purani este linie, nu există nici macar un număr de telefon fix unde administrația locală să poată fi contactată.

De fapt, primarul nici nu are nevoie să fie gasit și deranjat de toți muritorii de rând, iar treburile importante nu se rezolvă la telefon, cu atât mai puțin afacerile de partid. Pentru lucrurile care conteaza cu adevărat există contracte  grase și firme de casă prin care se scurge banul public cu cisterna, de când nu mai este la moda găleata.

Băncile pentru socializare de 16.000 de euro sunt mizilic pe lângă milioanele de euro pentru canalizare și asfalt, o afacere profitabilă pentru cine trebuie. Așa se iau ochii bietului tăran care înca mai crede minciunile “ gecilor roșii” și se înmoaie la zâmbetul fals afișat în campanii electorale, în timp ce iubitorii de popor  le fura pâinea din vatră, oul din cuib și viitorul copiilor.

 

 

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Fii primul care comentează

Lasă un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*