Patru licee s-au retras de la Parada Europei

La Parada Europei vor participa doar 16 licee din cele 20 înscrise în competiție. De la ediția din acest an ce va avea loc sâmbătă, 11 mai, la Zimnicea vor lipsi Germania, Franța, Olanda și Portugalia. Liceele care trebuie să reprezinte aceste țări, Liceul Tehnologic Emil Racoviță Roșiorii de Vede, Liceul Tehnologic Nr.1 Alexandria, Liceul Tehnologic Virgil Madgearu Roșiorii de Vede și Colegiul Național Pedagogic Mircea Scarlat Alexandria au decis să nu mai  participe la eveniment.

Retragerea din competiție a CN Pedagogic nu a fost o surpriză , după ce conducerea liceului și-a manifestat public nemulțumirea față de modul în care juriul a decis câștigătoarele ediției de anul trecut și chiar a anunțat că nu va mai participa la edițiile viitoare ale concursului Parada Europei.

Când alte trei licee decid să nu mai participe la acest eveniment este un semnal clar că există probleme, că au fost derapaje, iat zvonurile despre favorizarea unor anumite licee, ” abonate la podium”, sunt adevarate.

Chiar dacă reprezentanții celor patru licee nu declară public care sunt adevăratele motive ale retragerii din competiție este evident că au luat această decizie pentru a-i feri pe copii de o altă dezamăgire, de emoțiile și frustrarea de a nu fi evaluați corect.

Referitor la această situație, organizatorul principal al evenimentului Parada Europei, Asociația Euro Teleorman ne-a oferit o altă explicație pe care o redăm integral:

“În primul rând, subliniem ideea că participarea liceelor la “Parada Europei” este benevolă, așa cum este și participarea elevilor.
Evenimentul s-a bucurat încă de la început de succes în rândul tinerilor, însă entuziasmul acestora a fost diminuat de dificultăți legate de participarea la pregătirile preliminare, în afara orelor de curs, sau de probleme materiale. În cadrul liceelor care s-au retras din competiție, majoritatea elevilor fac naveta și pentru a putea participa la repetițiile pentru “Parada Europei” au fost nevoiti să își modifice programul, care nu a mai coincis cu cel al mijloacelor de transport disponibile. Pe lângă dificultatea de a găsi alternative de transport, au apărut și cheltuieli suplimentare legate de gustări și transport special, inclusiv pe perioada vacanței de Paște.
Un alt motiv invocat de reprezentantii liceelor care s-au retras din competiție este numărul redus de clase și, implicit, de elevi”.
Mascând cu astfel de explicații adevăratele motive, copiii vor tratați  în continuare preferențial, în funcție de simpatii, potență finaciară și statut social al părinților, transformându-i în “favorizați” și “defavorizați”.
Teodora Ciofalcă
Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Fii primul care comentează

Lasă un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*