STEM FOR INNOVATION – Mobilitate de formare pentru profesorii de la Colegiul Național Pedagogic ”Mircea Scarlat”

În perioada 16-19 aprilie 2019, patru profesori de la Colegiul Național Pedagogic “Mircea Scarlat” din Alexandria
-Florentina Toma, Gabriela Miță, Elena Șuică, Toni Ghiță -au participat la un curs de formare în cadrul proiectului Erasmus+ STEM FOR INNOVATION, proiect finanțat prin contract nr. 2018-1-TR01-KA201-059398 și implementat în anii școlari 2018-2020.

Întâlnirea a avut loc la Infol- Innovazione Formazione Orientamento e Lavoro- din Roma, Italia, centrul care a realizat formarea profesorilor din proiect în domeniul educației STEM.
Proiectul este implementat pentru un consorțiu de unitați școlare din care fac parte Yavuz Selim Secondary School din Adana, Turcia, școala coordonatoare a proiectului, Colegiul Național Pedagogic ”Mircea Scarlat”, Alexandria, România, Saulkrasti Secondary School din Letonia, Vocational School of Household Services and Business din Kaunas, Lituania, iar la întâlnire au participat câte patru reprezentați din fiecare școală parteneră.


Obiectivele și rezultatele așteptate :
 Modernizarea stilului de predare;
 Elaborarea unui plan de politică școlară privind codificarea și robotica într-un mod eficient și inovator;
 Identificarea modalităților de a încuraja elevii să codeze și să își creeze proprii roboți în domeniul învățării mixte;
 Acoperirea diferitelor tipuri de activități pe care un profesor le poate folosi pentru a-și modifica abilitățile de predare;
 Înțelegerea importanței dinamicii grupului, fiind creativă și inovatoare;
 Îmbunătățirea propriilor metode de predare în ceea ce privește tehnologia;
 Adaptarea instrumentelor și metodelor noi și inovatoare la situațiile și contextele dvs. de predare și învățare;
 Concentrarea pe strategii eficiente de predare care încurajează implicarea activă a tuturor elevilor în mediul educațional productiv;
Cursul de formare al cadrelor didactice a avut ca scop perfecționarea profesorilor participanți printr-o abordare inovatoare pentru a preda, utilizând elemente fundamentale: stem, cod și robotică.
Activitățile desfășurate pe parcursul întregii săptămâni au fost atât teoretice, cât și practice, iar profesorii au acumulat cunoștințe referitoare la utilizarea STEM în predarea științelor.
Următoarea întâlnire de proiect se va desfășura în perioada 22-28 mai 2019, la Kunas în Lituania unde vor participa patru elevi însoțiți de un profesor.

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Fii primul care comentează

Lasă un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*