
A doua ediție a concursului național de dans “City of dance” ,desfășurată la Roșiorii de Vede, a reunit sportivi din 8 județe și municipiul București. Competiția organizată de Clubul SIBBA și Primăria municipiului Roșiorii de Vede a fost un adevărat maraton al dansului ce a durat aproape 17 ore.
Au participat peste 1500 de sportivi din toată țara, iar arbitrajul a fost asigurat de 6 arbitri de top din dansul românesc, pe toate secțiunile din concurs. Organizatorii au oferit medalii și cupe primilor clasați la fiecare dintre cele 14 categorii de dans și s-au acordat premii speciale în bani pentru ambele nivele, DEBUTANȚI și AVANSAȚI, în valoare de peste 1500 Euro pentru solo, duo, grup și formație
Concurenții, grupați pe categorii de vârstă și nivel de pregătire au oferit publicului și juriului 240 de momente artistice. Din cauza numărului foarte mare de concurenți au avut loc două festivități de premiere.
Sportivii din Teleorman au încheiat competiția cu rezultate remarcabile:
Nivel AVANSAȚI
secțiunea modern 12-15 ani – Locul 1 – formația SibbaRosiori@TheROCK Roșiorii de Vede
secțiunea streetdance 12-15 ani – Locul 1 – formația SibbaPeretu@Dynamic Stars din Peretu
Nivel DEBUTANȚI
secțiunea modern 8-11 ani – Locul 1- grup SibbaTroianu@Silver Stars
secțiunea modern 8-11 ani – Locul 1 -open SibbaAlexandria@The Funny
secțiunea dans sportiv 8-11 ani – Locul 1 – grup SibbaRosiori@The Five
secțiunea majorete 8-11 ani – Locul 1 -formația SibbaRosiori@The Girls
secțiunea streetdance 8-11 ani – Locul 2 – grup SibbaStejaru@BlackArrow
secțiunea modern 8-11 ani – Locul 2- grup SibbaPlosca@BlackSuit
secțiunea modern 8-11 ani – Locul 2 – grup SibbaTiaMare@The Big One
secțiunea modern 8-11 ani – Locul 3- grup SibbaPeretu@Green Stars
secțiunea modern 8-11ani – Locul 3 – grup SibbaTurnu @Red Stars
secțiunea modern 8-11 ani – Locul 3 – formația SibbaRosiori@New One
Premiul Special din partea sponsorului în valoare de 500 lei a fost oferit formației SibbaPeretu@Dynamic Stars din Peretu.
Clubul SIBBA pregătește, în perioada 19-20 octombrie 2019, Concursul Internațional de Dans “Alexandria Dance Competition” ce se va avea loc la Sala Polivalentă din Alexandria.
T.C.
Lasă un răspuns