Procedura privind cesiunea creanţelor bugetare datorate de debitorii în insolvenţă a fost elaborată

Potrivit prevederilor art. 264^1 din Codul de procedură fiscală, creditorul bugetar (ANAF) poate cesiona creanţele bugetare datorate de debitorii aflaţi în procedura insolvenţei dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:
a) preţul cesiunii este cel puţin egal cu valoarea creanţelor bugetare, asigurându-se recuperarea integrală a creanţelor bugetare înscrise în tabelul definitiv de creanţe;
b) plata preţului cesiunii şi recuperarea creanţelor bugetare se realizează într-o perioadă de maximum 3 ani de la data încheierii contractului de cesiune;
c) cesionarul justifică un interes public în vederea cesionării creanţei.

În situaţia în care plata preţului cesiunii se face într-o perioadă mai mare de 30 de zile de la data încheierii contractului de cesiune, se datorează dobânzi.
Dacă cesionarul nu plăteşte creditorului bugetar, la termenele prevăzute în contract, preţul cesiunii, contractul de cesiune reprezintă titlu executoriu pentru creditorul bugetar.
În situaţia în care există mai mulţi ofertanţi, cesiunea de creanţă se va realiza ca urmare a unei proceduri competitive organizate de către creditorul bugetar bazate pe criteriul celui mai mare preţ al cesiunii oferit şi pe al celui mai scurt termen de plată a preţului cesiunii.
Prin Ordinul 942 se aprobă Procedura privind cesiunea creanţelor bugetare datorate de debitorii aflaţi în procedura insolvenţei, precum şi modelele formularelor utilizate în cadrul acesteia:
a) Referat privind demararea procedurii de cesiune a creanţelor bugetare;
b) Anunţ privind invitaţia de participare la procedura competitivă organizată în vederea cesiunii creanţelor bugetare;
c) Oferta pentru cesiunea creanţelor bugetare;
d) Decizie privind stabilirea rezultatului selecţiei cesionarului pentru recuperarea creanţelor bugetare;
e) Acord de principiu pentru cesiunea creanţelor bugetare;
f) Referat pentru aprobarea contractului de cesiune;
g) Contract de cesiune a creanţelor bugetare.

Prin justificarea unui interes public se poate înţelege:
a)justificarea necesităţii cesiunii creanţei în vederea menţinerii scopului pentru care cesionarul a fost autorizat/contractat de o autoritate sau instituţie publică să presteze un serviciu public şi care se află sub supravegherea şi controlul unei autorităţi sau instituţii publice;
b) justificarea necesităţii cesiunii creanţei ca fiind de interes public, în vederea rezolvării oricăror probleme, fapte sau evenimente locale ori naţionale cu semnificaţie pentru viaţa comunităţii;
c) orice alte justificări din partea cesionarului, relevante în dovedirea interesului public privind cesiunea creanţei.

Baza legală: Ordinul preşedintelui ANAF nr. 942 din 4 aprilie 2019 pentru aprobarea Procedurii privind cesiunea creanţelor bugetare datorate de debitorii aflaţi în procedura insolvenţei (Monitorul Oficial nr. 285 din 15 aprilie 2019).

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Fii primul care comentează

Lasă un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*