Campusul școlar de la Roșiorii de Vede nu este o prioritate pentru administrația locală

Finalizarea lucrărilor de construcție a campusului școlar din Roșiorii de Vede nu mai este o prioritate pentru administrația locală, după cum declară chiar edilul municipiului, care a considerat că sunt mai importante străzile și trotuarele decât o unitate de învățământ care nu mai corespunde cerințelor educaționale și profesionale de acum 12 ani, când au început lucrările la campus.

Investiția, gândită inițial ca centru de pregătire a elevilor Școlii de arte și meserii a fost abandonată, deși s-au cheltuit aproape 2 milioane de lei și se află în conservare pe cheltuiala municipalității. În cei aproape 12 ani de la demararea lucrărilor s-au făcut mai multe demersuri pentru asigurarea sursei de finanțare, dar în ultimii ani, obiectivul nu a mai fost considerat o prioritate. În anul 2014 a fost aprobată finantarea prin Programul Operațional Regional, s-a efectuat o expertiză , s-a actualizat autorizația de construire, dar firma care trebuia să execute lucrările nu a putut să se încadreze în cerințele programului iar în 2015 lucrările au fost sistate definitiv. Pentru conservarea lucrărilor s-au alocat de la bugetul local 324.000 lei.

“Am fi putut să introducem acesta investiție în PNDL II, dar altele au fost prioritățile și a trebuit să alocam fondurile primite pentru repararea străzilor și trotuarelor”, spune edilul roșiorean Valerică Cîrciumaru.

Datele care au stat la baza realizării acestei investiții s-au schimbat în atâția ani, adresabilitatea este în scădere, chiar dacă pe piața muncii este tot mai evidentă lipsa  meseriașilor. Un obiectiv unde s-au investit sume considerabile trebuie finalizat, este de părere primarul municipiului Roșiorii de Vede care a  făcut , recent , o solicitare la Compania Națională de Investiții pentru finanțarea campusului școlar. Există semnale că acest obiectiv va fi pe lista de sinteză pentru finanțare la CNI, dar odată aprobată finanțarea, administrația locală trebuie să actualizeze toată documentația, ca o primă fază a procedurii. Va mai dura ceva timp, dar finalizarea campusului rămâne în atenția autorităților locale.

Teodora Ciofalcă

 

 

 

 

 

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Fii primul care comentează

Lasă un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*