Mitingul PNL din 20 aprilie interzis, la Alexandria, prin hotărâre de Consiliu local

“PSD speriat de forța opoziției liberale”, se arată în comunicatul de presă transmis de PNL Teleorman, în care liberalii își exprimă nemulțumirea față de decizia luată, astăzi, în Consiliul local Alexandria, la propunerea primarului Victor Drăgușin, de a interzice manifestările publice în municipiul reședință de județ.

“Astăzi, în cadrul Consiliului Local Alexandria, consilierii locali PSD în frunte cu primarul Victor Drăgușin au votat împotriva manifestărilor publice, împotriva liberei exprimări, împotriva Constituției și a statului de drept.
Este incredibilă sfidarea pe care o manifestă slugile PSD- ului față de toți cetățenii acestui județ.
Această conduită a consilierilor locali este încă o batjocură împotriva celor care cred în democrație, în libera exprimare și în dreptul lor de a manifesta pașnic și de a lua parte la adunări publice.
PSD-ului îi este frică de armata liberală și de electoratul acesteia, interzicând prin HCL mitingul pe care Partidul Național Liberal filiala Teleorman dorea să îl organizeze în data de 20 aprilie.
Frica cea mare a PSD-ului este aceea că electoratul îi va sancționa la vot pe 26 mai pentru dezastrul produs în Teleorman și în toată România”, spune liderul PNL, Eugen Pirvulescu.

Decizia de astăzi, din Consiliul local Alexandria, vine la câteva zile după ce liberalii au anunțat sosirea în Teleorman a lui Rareș Bogdan și a altor candidați pentru Parlamentul European. Filiala PNL Teleorman începuse demersurile legale pentru desfășurarea  unei manifestări publice în care să -și  prezinte candidații la alegerile din 26 mai.

T.C.

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

2 Comments

  1. Pârvulescu e nociv și pentru PNL! Cel mai bun era Titirisca! O sa l regretați chiar de la primele alegeri care vin! PNL nu va obține nici 15 %!

  2. Sa vii cu impaiatul ala grotest de Rares Bogdan cap de lista si agroindustrialul adventist, Parvulescu, presedinte peste PNL Teleorman, si apoi sa arati cu degetul spre altii, este ceva de domeniul fantasticului. Sper sa nu mai sariti de 5%! Cum sa mai votezi asa ceva?!

Lasă un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*