Irina Rușanu de la CN Pedagogic Mircea Scarlat este Cititorul anului 2018

Pe 4 aprilie, la Biblioteca Județeană “Octavian Goga” Cluj a avut loc finala națională a concursului de lectură pentru copii și adolescenți “Bătălia cărților”, la care au participat finaliști din județele: Cluj, Caraș-Severin, Harghita, Iași, Maramureș, Mureș, Sibiu și Teleorman.
Juriul, alcătuit din Tatiana Costiuc – bibliotecar la Biblioteca Județeană “Octavian Goga” Cluj, Amedeia Neamțu – scriitoare, Alex Moldovan – scriitor și Victor Miron – promotor al lecturii, a avut o misiune dificilă având în vedere nivelul la care s-au prezentat finaliștii, indiferent că a fost vorba de copii sau de adolescenți.
Dezbaterea “Convinge-mă să citesc!” le-a dat acestora prilejul să-și prezinte cartea preferată și să răspundă la întrebările venite fie din partea juriului, fie din partea contracandidaților.
Emoțiile le-au fost diminuate cu aplauze și încurajări venite din partea susținătorilor, printre aceștia numărându-se bibliotecari, profesori sau prieteni.
Titlul “Cititorul anului” la categoria Copii (11-13 ani) a revenit lui Matei Someșan – reprezentant al Bibliotecii Județene “Octavian Goga” Cluj, în timp ce “Cititorul anului” la categoria Adolescenți (14-18 ani) a fost desemnată IRINA RUȘANU – reprezentantă a Bibliotecii Județene “Marin Preda” Teleorman.
Județul Teleorman a avut o reprezentantă și la categoria Copii, eleva IRIANU ANDREEA-VALENTINA de la Școala Mihai Eminescu Roșiorii de Vede, a cărei prezentare a captat atenția celor prezenți având în vedere recuzita folosită.
Participarea celor două eleve la finala națională de la Cluj-Napoca s-a bucurat de susținerea Consiliului Județean Teleorman și a Primăriei municipiului Roșiorii de Vede.
Evenimentul a constituit, totodată, și prilejul de a da startul ediției 2019 a “Bătăliei cărților”, pe care Biblioteca Județeană “Marin Preda” Teleorman o va duce mai departe.
Astfel, începând cu data de 23 aprilie, cu prilejul “Zilei Bibliotecarului din România”, când va fi declanșată “bătălia” și la nivelul județului nostru, vor fi puse la dispoziția celor interesați noile titluri propuse pentru ediția de anul acesta.

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Fii primul care comentează

Lasă un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*