Flori și mărțișoare pentru doamnele de la Căminul pentru persoane vârstnice Furculești

Consiliul Județean Teleorman a organizat luni, 4 martie 2019, un eveniment dedicat doamnelor de la Căminul pentru Persoane Vârstnice Furculești, cu prilejul Zilelor Mărțișorului.
Cu această ocazie, președintele Consiliului Județean Teleorman, Dănuț Cristescu a oferit în dar simboluri ale primăverii, flori și mărțișoare, în semn de respect și recunoștință pentru toate realizările frumoase din viața celor care au atins admirabila vârstă a înțelepciunii, pentru o viață trăită frumos și cu demnitate, o viață pe care au dăruit-o cu generozitate creșterii și educării copiilor și nepoților, dar și comunității.
Vizita președintelui Consiliului Județean Teleorman a reușit să le aducă doamnelor de la Căminul pentru Persoane Vârstnice Furculești o surpriză plăcută și momente unice, de bucurie, emoție și speranță, sentimentul că nu au fost uitate și, deopotrivă, certitudinea că vârsta înaintată pe care au atins-o merită respect și admirație din partea autorităților și comunității teleormănene.
„Mulţi oameni îmbătrânesc în cămine pline de căldură, în mijlocul familiilor, păstrându-şi demnitatea, luciditatea şi încrederea. Dar sunt mulţi alți vârstnici, multe mame care au nevoie de noi și fiecare dintre membrii comunităţii noastre îi putem sprijini nu doar pentru a putea supravieţui, ci și pentru a ieși din izolare și singurătate. O floare, o vorbă bună, o încurajare, o îmbrățișare, readuc speranța și încrederea. Azi, am avut o zi specială, plină de emoție, fiind răsplătiți de căldura zâmbetelor și îmbrățișărilor dumneavoastră! La mulți ani, iubite mame!”, a spus, cu acest prilej, președintele Consiliului Județean Teleorman.
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Asociației Fight for life, o echipă tânără de voluntari care a răspuns prompt invitației Consiliului Județean Teleorman, oferind mici cadouri, flori și mărțișoare și a inclus un minispectacol emoționant oferit de Ansamblul de cântece și dansuri „Burnasul” al Centrului Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale Teleorman.

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Fii primul care comentează

Lasă un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*