Autoturism distrus de flăcări și panică în bloc de la o tigaie uitată pe aragaz

Un autoturism staționat în fața unui bloc de pe strada Carpați din Roșiorii de Vede a luat foc, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit electric. Evenimentul a avut loc aseară, în jurul orei 19.30 și au intervenit pentru stingerea incendiului pompierii militari din cadrul Detașamentului Roșiorii de Vede,  cu o autospecială de lucru cu apă și spumă. La fața locului s-a deplasat și un echipaj SMURD, dar la acest eveniment nu s-au înregistrat victime. Cu toată promptitudinea  pompierilor, blocul motor al autoturismului a fost distrus de foc.

Două ore mai târziu, pompierii roșioreni sunt solicitați  la un alt eveniment, de această dată într-un bloc situat în centrul orașului. Fumul intens  dintr-un apartament de la etajul trei cuprinsese și scara blocului, iar locatarii speriați de un posibil incendiu au anunțat imediat  pompierii. Abia după o adevarată desfășurarea de forțe din jurul blocului și casa scării,  s- a deschis și ușa apartamentului de unde provenea fumul. Din fericire, a fost vorba doar o tigaie uitată pe aragaz sau cel puțin așa susține proprietarul fumigenei care nu le-a permis pompierilor să intre în apartament.

Teodora Ciofalcă

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Fii primul care comentează

Lasă un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*