Expoziția „CARTOGRAFII CROMATICE” CĂTĂLIN PODOLEANU

Muzeul Judeţean Olt în parteneriat cu Filiala UAP Vâlcea organizează la Galeria Artis din Slatina, miercuri 16 ianuarie 2019, ora 17.00, vernisajul expoziției de pictură „Cartografii cromatice”, semnată de Cătălin Podoleanu, membru stagiar al Filialei Vâlcea a Uniunii Artiştilor Plastici din România.
Demersul expoziţional se doreşte un experiment vizual, ce aminteşte de conceptele clasice ale picturii abstracte, orfism, constructivism, gestualism, abstractionism liric, prin care artistul caută să pună în valoare elementele intime ale armoniilor cromatice prin raportari directe la aspectele vieţii moderne.
Titlul expoziției este o metaforă plastică care încearcă să definească trăirile lăuntrice ale unui pictor ce „cartografiază” zone ale incandescenței artistice. Cătălin Podoleanu navighează prin „Lumea Sublimă” a culorilor și imortalizează pentru eternitate clipa de grație a revelației spirituale.
Prezintă: Laurenţiu Guţică-Florescu, Directorul Muzeului Judeţean Olt
Invitat de onoare: Gheorghe Dican, Vicepreşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România şi Preşedinte al filialei UAP Vâlcea
Expoziția este deschisă publicului în perioada 16 ianuarie – 8 februarie 2019.

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Fii primul care comentează

Lasă un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*