Pregătiți banii pentru impozite și taxe locale!

Începând de luni, 14 ianuarie ianuarie,  Direcția Impozite și Taxe a municipiului Roșiorii de Vede dă startul la plata impozitelor și taxelor locale. Pensionarii sunt primii contribuabili care își achită integral taxele și impozitele, chiar în prima luna a anului. Este mai mult o cutumă în rândurile acestei categorii de contribuabili să achite la început de an sumele datorate la bugetul local, decât acordarea bonificației de 10% de care beneficiază toți cei care plătesc integral până pe 31 martie sumele aferente anului 2019.

Pentru anul 2019, impozitele și taxele locale, în municipiul Roșiorii de Vede au fost indexate cu rata inflației de 1,34%, iar pentru impozitul pe terenul intravilan și extravilan a fost aplicată o majorare de 10%.

Pentru plata cu anticipaţie, pana la 31 martie 2019, a impozitului pe clădiri, impozitului pe teren si impozitului pe mijloacele de transport datorat pentru întregul an de către contribuabili, se acordă o bonificaţie de 10% pentru persoanele fizice și de 5% pentru persoanele juridice.
Se mențin, de asemenea, scutirile la plata impozitelor pentru familiile al căror venit mediu net pe membru de familie este de cel mult 550 lei pe lună, ori constau exclusiv din indemnizaţie de şomaj sau ajutor social.
Cererea de scutire se depune pana la 31.03.2019 însoțită de documentele justificative.

Roșiorenii au la dispoziție mai multe modalități de plată a impozitelor și taxelor locale:

– on-line, cu cardul bancar, prin ghișeul.ro,
– cash sau cu cardul bancar prin POS la ghișeul Direcției Impozite și Taxe,
– prin mandat poștal,
– prin transfer bancar, cu ordin de plată.

La Direcția Impozite și Taxe a municipiului Roșiorii de Vede, în luna ianuarie a anilor trecuți s- a înregistrat cel mai mare nivel de colectare a sumelor aferente impozitelor pe trenuri, clădiri și autovehicule datorate de contribuabilii persoane fizice.

Teodora Ciofalcă

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*