Al patrulea război mondial este în plină desfășurare! Cum luptăm?

Dacă titlul v-a surprins și ați crezut, eventual, că autorul nu știe să numere prea bine, vă invit cu mare plăcere să descoperiți logica acestei alegeri, în rândurile de mai jos.

Primele două războaie mondiale s-au desfășurat în formă clasică, luptă deschisă, tranșee, tancuri, bombardamente etc., în secolul trecut, în prima jumătate. Instaurarea păcii mondiale după 1945, a fost doar un pretext pentru începerea unui alt tip de război, cel rece, cu două forțe, Uniunea Sovietică și Statele Unite ale Americii, împărțindu-și sferele de influență pe Glob.

Aproape 50 de ani, noua practică de război a fost cercetată, studiată și a produs efecte destul de vizibile. Lumea este, și acum, divizată în funcție de cum s-a desfășurat Războiul Rece. Cursa înarmărilor a creat pericole laterale, apariția unor forțe nucleare, gen Iran sau Coreea de Nord, fiind doar o consecință. Este deci Războiul Rece cel de-al treilea Război Mondial? Dacă ar fi fost pace era nevoie de o înarmare până în dinți și de incidente care au condus la pierderea a zeci de mii de vieți în Vietnam, Afghanistan sau Golful Persic?

Sper că am fost suficient de convingător în argumentarea ipotezei. Războiul Rece a fost, poate, mai distructiv decât cele două forme de confruntare anterioare. Un război pe palier economic, cultural, social reprezintă un război hibrid, ale cărui efecte nu pot fi corect cuantificate nici măcar de către învingători. Dar chiar așa: cine a câștigat Războiul Rece?

Încheierea formală a Războiului Rece, odată cu implozia Uniunii Sovietice, poate genera ideea că americanii au ieșit victorioși. Ce ne facem însă cu spațiul ex-sovietic care nu a scăpat în totalitate din lagărul socialist? Dar țările emergente printre care România, Polonia, Bulgaria, fosta Iugoslavie? Sunt, evident, unele întrebări ale căror răspunsuri sunt foarte dificil de formulat.

Ajungem la al patrulea război mondial, care pare a fi cel mai periculos, tocmai pentru că este invizibil, sau cel mai puțin vizibil dintre toate. Lupta împotriva terorismului este, în opinia autorului, un veritabil război mondial, foarte periculos, deoarece nu respectă nicio normă anterioară. Regulile sunt greu de descifrat, ori poate că nu există nicio regulă. Dușmanul este o figură necunoscută, care poate apărea oriunde și oricum, motivele pentru atentate fiind foarte diverse și extrem de dificil de contracarat. Scenariul este, pe bună dreptate, apocaliptic, dacă observăm că Războiul Rece a fost reaprins și, culmea, a atins cotele paroxismului chiar acum.

Situația internațională este foarte tensionată, iar cele două focare belicoase care alimentează metafora butoiului cu pulbere distrug, în fiecare zi, vieți și destine. Coroborarea Războiului Rece, repornit cu atâta forță și recrudescență, cu Războiul împotriva terorismului globalizat, ne fac să îmbrăcăm o hlamidă-corset a prudenței față de tot ceea ce ne înconjoară. Informația este cheia puterii. Cine deține informația și o poate valorifica prin interpretări rapide și corecte, este câștigător. Iată deci cum putem lupta noi înșine, fără a fi înregimentați, în cele două forme suprapuse de război contemporan. Pregătindu-ne temeinic, stabilind o serie de alianțe cu oameni capabili și loiali, prin verificări rapide ale informațiilor primite și, mai ales, prin implicare. Statul de-o parte ne poate feri acum, la momentul imediat, de un pericol iminent, însă, mai devreme sau mai târziu, riscul se abate asupra oricui.

Securitatea mondială este foarte fragilă, iar noi fiecare suntem o părticică a tabloului universal. De aceea, prima formă de luptă în acest interval istoric atât de zbuciumat este propria noastră pregătire. Aspectul respectiv se referă atât la profesie cât și la cultură, acumulare de cunoștințe, dezvoltarea inteligenței emoționale și așa mai departe. Acest așa-zis Al Patrulea Război Mondial se desfășoară oriunde, fiind ubicuu. Este deci inclusiv în județe ”liniștite” precum Teleorman și Olt. De implicare și profesionalism este nevoie oriunde, dar poate mai ales în Teleorman și Olt.

Concret, România nu are deloc o poziție de invidiat pe șevaletul războaielor aflate în desfășurare. Suntem capăt de axă într-un domino din ce în ce mai vizibil: București-Chișinău-Tiraspol-Kiev-Moscova. Aripa noastră politică este divizată, iar prezența în parteneriate strategice precum NATO sau Uniunea Europeană contrabalansează tendința periculoasă a vecinătății istorice. Alegerea unui traiect clar, lipsit de sinuozități, este o variantă ideală, dar care nu se va petrece. În Balcani, ca și în Orientul Mijlociu, nu va fi niciodată pace. Poate doar perioade acalmice în care conflictul scade în intensitate. Atât…

Spunea cineva, la un moment dat, că nu există pace veșnică. Mi-e teamă că, în noua conjunctură, se poate afirma, mai degrabă, că există un război veșnic, cameleonic, care își schimbă forma și structura în funcție de epocile pe care le traversează.

CF

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*