De Bobotează, în Suhaia a răsunat fanfara

Primărița comunei Suhaia, Polexia Barbu a considerat că locuitorii comunei merită să se bucure în această zi de sărbătoare de muzica fanfarei din Uda Clocociov.
Din bugetul personal a suportat cheltuielile și începând cu ora 11, timp de 2 ore pe străzile comunei a răsunat fanfara.
Slujba de sfințire a apei a avut loc la ora 9 la biserica din comună, oficiată de către preoții Gheorghe Vâjâială și Ionuț Manolescu. La eveniment au asistat peste 300 de enoriași care au plecat cu apa sfințită la casele lor.
La finalul slujbei cei prezenți au fost invitați de primăriță la câteva ore de voie bună în fața primăriei comunei Suhaia, unde vinul și tuica fiartă au încălzit atmosfera și localnicii, pe muzica fanfarei din comuna Uda.

Pe o rețea de socializare, primărița Polexia Barbu a transmis consătenilor:

” Astăzi prăznuim botezul Domnului când cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu S-a coborât în chip de porumbel si a stat peste El, iar Tatăl a mărturisit: “Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit!” (Matei 3,17).
Pentru noi toti Boboteaza este un prilej de mare sărbătoare, motiv pentru care ne-am adunat in curtea Bisericii din localitatea noastră pentru a fi împreună si pentru a ne bucura de această zi deosebită!
Botezul Domnului să vă aducă tuturor pace și sănătate, lumină și ajutor, pentru a trăi viața ca dar a lui Dumnezeu, cultivat prin credință și fapte bune! ”

Marcela Țânțaru

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*