Ambulanțe noi pentru județul Teleorman

Luni, 17 decembrie 2018, ora 10, în parcarea Consiliului Județean Teleorman, va avea loc predarea oficială a unui prim lot de 9 ambulanțe noi, repartizat județului Teleorman.
În prezența președintelui Consiliului Județean Teleorman, Dănuț Cristescu, a prefectului de Teleorman, Florinel Dumitrescu, și a celor cinci primari ai municipiilor și orașelor din judet, șapte autosanitare vor fi predate Serviciului de Ambulanță Județean. Alte două ambulanțe vor intra în dotarea SMURD Teleorman. La eveniment participă și conducerea Serviciului de Ambulanță Județean, a Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență și a Spitalului Județean de Urgență din Alexandria.
Dotarea cu ambulanțe noi va crește capacitatea de reacție și răspuns în situații de urgență și este parte a programului derulat la nivel național de Guvernul României prin Departamentul pentru Situații de Urgență al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în vederea îmbunătățirii serviciilor acordate prin sistemul integrat de urgență.
Într-o primă etapă a programului, pâna la sfârșitul acestui an, la nivel național, 420 de ambulanțe vor fi repartizate către serviciile de ambulanță judetene și SMURD. 300 dintre acestea sunt de tip B 4X2, iar 120 sunt ambulanțe SMURD 4X4. Autospecialele au fost achiziționate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, „Îmbunătăţirea capacităţii de intervenţie la urgenţele medicale”. Prin acest program, în primul semestru din anul 2019 vor mai fi repartizate alte 75 de ambulanțe tip B 4X2 și 385 de autospeciale tip B 4X4, la care se adaugă și 122 de autospeciale tip C.
În cadrul programului POIM 2014-2020, Guvernul României a semnat șapte contracte de finanțare pentru achiziționarea a peste 1300 de ambulanțe, valoarea toatală a contractelor ridicându-se la 558.903.141,45 lei.

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
30Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Fii primul care comentează

Lasă un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*