Meciul de volei România – Spania se joacă la Alexandria

În data de 5 ianuarie 2019, la Sala Polivalentă din Alexandria, va avea loc partida de volei feminin dintre România și Spania, contând pentru preliminariile Campionatului European din 2019.

Viceprimarul Alexandriei, Augustin Ioan, fost voleibalist și antrenor de volei, a declarat la TVR că ”acesta este primul meci internațional de volei feminin organizat vreodată la Alexandria”. De fapt, conform bibliografiei consultate,  în 1981, naționala feminină de volei a României învingea la Alexandria, ce-i drept într-un amical, puternica selecționată a Braziliei cu 3-1.

Revenind la preliminarii, tricolorele pot obține calificarea la turneul final, în cazul unui succes contra naționalei iberice. Iată cum este situația în grupa preliminară din care face parte și România și în care s-au jucat următoarele meciuri:

România – Bosnia/Herțegovina 2-3

Letonia – Spania 0-3

Spania – România 0-3

Bosnia/Herțegovina – Letonia 3-0

România – Letonia 3-0

Spania – Bosnia/Herțegovina 3-0

Bosnia/Herțegovina – Spania 1-3

Letonia – România 0-3

Clasament:

  1. România 10 puncte
  2. Spania 9
  3. Bosnia/Herțegovina 5
  4. Letonia 0

Primele două echipe se califică automat la turneul final care va avea loc între 12 și 29 septembrie 2019. România va încheia grupa cu o deplasare în Bosnia/Herțegovina, pe 9 ianuarie anul viitor. Matematic, un succes, fie el și cu 3-2, asigură României accesul direct la turneul final.

La volei, o victorie cu 3-0 sau 3-1 este răsplătită cu 3 puncte, în timp ce la un scor de 3-2 punctele se împart astfel: echipa învingătoare ia două puncte, în timp ce învinsa obține unul.

Începând cu ediția 2019 a Campionatului European, numărul echipelor calificate s-a mărit de la 16 la 24. Echipa națională masculină a României deja a obținut calificarea pentru competiția continentală.

 

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Fii primul care comentează

Lasă un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*