ANAF a anunțat 10% reducere pentru impozitul pe venit, CAS si CASS

Florentina Daniela Muţuţună,Şef Administraţie in cadrul Agentiei Naționale pentru Administrare Fiscală Teleorman,informeaza prin comunicatul de presa ca:

” Procedura de acordare bonificaţie de 10% pentru
plata cu anticipaţie a impozitului pe venit , CASS şi CAS a fost aprobata

Potrivit prevederilor Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 2906/22.11.2018 se acorda persoanelor fizice, pentru care au fost emise şi comunicate decizii de impunere ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 89/2018, pentru perioada 2014-2017, o bonificaţia de 10%.
Sumele de plată pentru care se acordă bonificaţia sunt: impozitul pe venit anual pentru 2017, CAS pentru 2016-2017, CASS pentru 2014-2017.
Bonificaţia se acordă cu condiţia ca diferenţa dintre sumele de plată stabilite prin decizii şi valoarea bonificaţiei să fie achitată integral astfel:
a) până la 15 decembrie 2018 inclusiv pentru impozitul pe venit şi CAS;
b) până la 31 martie 2019 inclusiv pentru CASS.

În situaţia în care persoanele fizice înregistrează şi alte obligaţii fiscale restante decât cele stabilite prin deciziile de impunere, sumele plătite vor stinge obligaţiile fiscale în ordinea prevăzută în Codul de procedură fiscală, urmând ca sumele rămase nestinse să fie avute în vedere la acordarea bonificaţiei,” anunță Agentia Naționala pentru Administrare Fiscală ( ANAF)

Țânțaru Marcela

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Fii primul care comentează

Lasă un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*