Ce îi aduce Moș Nicolae primarului din Băbăița, de la Curtea de Apel

Primarul comunei Băbăița, Ion Vlad, îl așteaptă, cu emoții mari, pe Moș Nicolae. Condamnat, în primă instanță, pentru abuz în serviciu, primarul din Băbăița afla sentința Curții de Apel București chiar pe 6 decembrie.

Ion Vlad, fost primar PNL, USL și acum, PSD a fost trimis în judecată și condamnat la 9 luni de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu. Calitatea de inculpat i se trage de la Curtea de Conturi care a descoperit că din pixul primarului s-a vândut “Iazul Băbăiță” la un preț de șapte ori mai mic decât prețul pieței. În raportul Curții de Conturi Teleorman se arată că” în anul 2013 s-a vândut prin licitație publică, în baza unui Raport de evaluare întocmit de expertul evaluator Zgorcea Ion, membru ANEVAR, poziția nr.1257, activul “Iaz Băbăița” , cu terenul, construcțiile destinate exploatării eficiente aferente și toate drepturile de exploatare exclusive a fondului piscicol la prețul de 127.000 lei, preț care s-a dovedit a fi cu mult sub valoarea de piață, în condițiile în care acest activ a fost revândut, 4 luni mai târziu, de Chiru Eustațiu, reprezentantul SC Story & Star Media SRL – București, câstigătoarea licitației organizată de Primăria Băbăița, la prețul de 856.440 lei”

După acestă constatare, Curtea de Conturi Teleorman a notificat Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria care i-a deschis, primarului, dosar penal pentru abuz în serviciu, cu un prejudiciu estimat de 729.440 lei. În aprilie 2017 a fost  trimis în judecată, iar Judecătoria Alexandria l-a condamnat la 9 luni de închisoare cu suspendare, cu interzicerea unor drepturi și o perioadă de încecare de 2 ani si 9 luni. Primarul, Ion Vlad a făcut apel împotriva acestei sentințe, deși achitarea prejudiciului seamănă cu recunoașterea faptei. Curtea de Apel București a fixat ca termen pentru pronunțare data de 6 decembrie 2018.

Primarul din Băbăița mai are la dispoziție două zile să-și  lustruiască toate ghetele și pantofii din dotare, poate se îndură Moș Nicolae și îi aduce cadoul visat. Indiferent de decizia instanței, nu ne facem mari speranțe că scăpăm de un primar condamnat, cum nu  scăpat nici de ceilalți cu sentințe definitive. Protecția politică funcționează, în Teleorman.

Teodora Ciofalcă

( foto: sursa Youtube)

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
8Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Fii primul care comentează

Lasă un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*