PNL deschide ușa.Cine intră,cine iese?

În urmă cu câteva zile,Colegiul Director al PNL Teleorman a adoptat o rezoluție denumită “Porți deschise” care “vizează deschiderea partidului pentru oameni dinamici, competenți, profesioniști recunoscuți în domeniile lor”.Adică, PNL Teleorman tocmai a deschis ușile pentru atragerea de noi membri,o inițiativă binevenită după valul de plecări voluntare sau forțate din ultima vreme.
În sfârșit,și-au dat seama și liberalii că au o problemă de cadre după ce s-au concentrat mai mult pe afinități și adversități personale ale unui lider impus care a ales calea cea mai ușoară de a –și consolida poziția.Nu este doar cazul lui Pîrvulescu, majoritatea liderilor formațiunilor politice au preferat să se înconjoare de obedienți,marginalizând oamenii cu viziune și coloană vertebrală.Dar,vine și momentul în care realizezi că ai nevoie de profesioniști și dacă liderul liberal chiar este dispus să treacă peste orgoliul personal și să accepte că opiniile celorlalți sunt cel puțin la fel de importante ca ale lui,se vor întări și rândurile partidului.
Până acum am văzut doar plecări,unele pe ușa din dos și aici mă refer la oportuniștii care au abandonat corabia la primul semn de furtună punâdu-și funcțiile la adăpost ,iar alții pe ușa din față împinși de mânia și mândria unui lider care nu acceptă nesupunerea,deși liberalismul este tocmai despre afirmarea libertății individuale,despre libertatea de gândire,despre dialog și toleranță.
Teodora Ciofalcă

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*