Puiul de lebădă de pe DE70

Nu mai e de mirare că lebedele nu mai pleacă, ele obișnuindu-se să traverseze sezonul rece în sudul tării, fapt datorat schimbărilor climaterice. Dar de aici și până la aterizarea unui boboc de lebădă pe șosea, în plin centru al Drăgăneștiului e o distanță prea mare.

Nu mică a fost surprinderea celor prezenți ieri dimineață în intersecția comunei Drăgănești Vlașca,  când frânele și claxoanele au izbucnit odată cu această aterizare. Înainte ca asistența să se dezmeticească, a apărut din senin o femeie, care inarmată cu o haină pe post de capă, a capturat bobocul de lebădă cu mișcări ferme, precise, l-a examinat rapid, după care înfăsurându-l în haină a dispărut cu el la subraț. Preț de câteva secunde, toată suflarea care a asistat la scenă s-a întrebat: Ce soartă va avea bobocul?

Pentru  elucidarea acestui mister aparte de cotidianul local, Contrapunct s-a deplasat la locuința toreadorului.  Ana Maria Rotariu este numele curajoasei salvatoare, absolventă ASE. Fire singuratică, trăiește împreună cu mama ei în centrul Drăgăneștiului, ducându-și existența din creșterea animalelor și cultivarea unei bucăți de pământ. Mai are acasă 3 pisoi și  4 căței abandonați de oameni în fața porții ei. Ana Maria e de părere că oamenii care au în întreținere animale de companie ar trebui să fie mult mai preocupați de inmulțirea necontrolată a acestora. Deloc surprinsă de întrebările puse, spune că in dimineața respectivă, mergând spre centru, a văzut un boboc de lebădă pe  mijlocul șoselei, acesta incurcând traficul, speriat fiind de claxoanele mașinilor care încercau să-l evite. Femeia nu a stat pe ganduri și lăsând frica la o parte,  a intrat pe carosabil cu gând să-l  prindă  înainte de a fi rănit. După o întreagă tevatură a reușit să-l imobilizeze. Am găsit bobocul participant la trafic, într-o anexă a casei, având la dispoziție 8mp ai unei încăperi, boabe de porumb și apă.

Starea lui de sănătate este precară. Salvatoarea cere ajutor din partea oricui poate oferi îngrijire și medicamente. Face apel inclusiv la instituțiile specializate sau pentru protecția animalelor, care să ia în grija lor bobocul de lebădă, ea fiind lipsită de mijloacele bănești necesare vindecării lui.

Acest gest,mărunt în aparență, arată că oamenii nu s-au separat de ceea ce îi înconjoară, de lumea vie, de viețuitoarele cu care ar trebui să împartă în armonie planeta pe care o stăpânesc încă de pe vremea când primul fulger de rațiune a străbătut creierul omenesc.

Într-o lume nebună, rapidă, digitală…unde abstractul câștigă din ce în ce mai mult teren în fața concretului…ieri dimineață, în Calea Lactee, la 150 de milioane de km de Soare, un Om a salvat o lebădă!

Liviana C.

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Fii primul care comentează

Lasă un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*