Nu aruncați povara rușinii în spinarea Teleormanului

Teleorman e sudul veritabil..moromețian. Dacă vii dinspre munți, te întâmpină nimicul, planeitatea fără cusur ..până la Dunăre!

Teleorman e singurul loc din lume unde agricultura e sinonimă cu sărăcia, iar Șuțu probabil nu văzuse Teleormanul când a declarat România țară eminamente agrară.

Încercarea sistematizării comuniste de a inocula serul industrial în masa omogen rurală a Teleormanului s-a izbit de imunitatea lui ancestrală, dovada fiind faptul că nici o implementare a fostului regim, cu excepția palidă a rulmenților din Alexandria, nu a perpetuat.

Scăldat în sudoare, îngârbovit în cernoziom, Teleormanul n-a reușit să înalțe o spiritualitate demnă de cea a Moldovei sau a Ardealului : a stat însă, mereu, cu pălăria scoasă în fața titlurilor, a funcțiilor, a proprietăților , indiferent de valoarea morală, umană, a celor care le-au ocupat de-a lungul vremurilor și a mers instinctual după capi, oricum  s-au numit ei : boieri, chiaburi, secretari de partid, senatori sau deputați. Pălmașii lui au hrănit din acest pământ , deopotrivă, atât propria aristocrație cât și elita pe fruntea căreia adie dulce, briza Occidentului ..Și cu toate acestea , în Teleormanul de astăzi, dezlegat de opreliști, mirajul emigrării n-a reușit să-i dezlipească de locul care i-a zămislit , arginții zornăitori ai Occidentului nu i-au izbăvit de sărăcie și au rămas la fel, cu capul plecat, cu ochii-n pământ, cu pălăria scoasă, iobagi moderni, în mijlocul aceluiași nimic, de-a lungul și de-a latul aceleiași planeități fără cusur..până la Dunăre!

Nu aruncați povara rușinii în spinarea Teleormanului, nu batjocoriți pământul de sub unghiile lui și nu călcați în picioare strădania ..și truda lui pentru rod, nu mușcați mâna care v-a hrănit, nu-l judecați pentru isprăvile fiilor nelegiuiți și nu faceți din Teleorman o creangă uscată.

Într-o zi, în câmpia scăldată de soare, în stepa fără de sfârșit….palma crăpată a Teleormanului se va strânge în pumn!

Liviana C.

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Fii primul care comentează

Lasă un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*