Liviu Dragnea,punct și de la capăt

Kraken-ul de Teleorman, ieșit din adâncuri într-o noapte de vineri, a zdrobit dintr-o singură lovitură, ca pe niște fluturași de livadă, îngerii blonzi purtați de valul schimbării prin văzduhul celui mai mare partid al social democrației europene.

Liviu Dragnea este probabil unul dintre cei mai abili negociatori politici din istoria contemporană a României, un monstru al culiselor, capabil de mutări spontane și fără echivoc, care năucesc pur și simplu adversarul, îl paralizează și îl pregătesc pentru lovitura finală.

Vădit epuizat după 8 ore de luptă, liderul reconfirmat al partidului de guvernământ a desființat aseară în conferința de presă scrisoarea deschisă a grupului conspiraționist condus de Gabi Firea. Punct cu punct, președintele a neutralizat virulența acestei „epistole”, jubilând la modul subtil dar vizibil, fără doar și poate, într-o manieră părintească, blândă, dar pentru cunoscători, el a avut în permanență un deget ridicat în semn de avertizare.

Retras în ape liniștite, Titanul a iertat-o pe Gabriela Firea printr-un joc de societate în care i-a fost oferită spre purificare,  prin sacrificiu, de către semizeul Daniel Florea, primarul sect. 5 al capitalei.

Această nouă ieșire la suprafață a lui Liviu Dragnea nu se poate rezuma doar la efectele directe, atât în măruntaiele partidului în care s-au produs crampe violente ci și în decorul extern care poate racola acum cu mai mare ușurință eventualele eliminări exogene.

În Cex și în conferința de presă Dragnea n-a ezitat să-și impună punctele de vedere referitoare la implicarea securității în politică, fabricarea de probe, la timorarea prin forță a unor inițiative legislative cu privire la justiție,care sa aibă efect tocmai asupra celor care au comis abuzuri și măsluiri în actul de justiție. Legea off shore și relația cu partidul socialist european, au completat apariția liderului PSD, după CEX.

O subtilitate demnă de reținut a fost „buna comunicare” , instaurată ca mod de evaluare a miniștrilor, o jonglerie care poate deveni în curând un criteriu de selecție subiectiv și greu de definit cu care se poate lucra pe ținte precise, unele dintre ele având forma și chipul puciștilor.

Indiferent de longevitatea politică a acestui mare raptor, el a făcut dovada unui stil feroce, a unei metode șahiste, bazate pe intuiție și o capacitate de anticipare greu de egalat în politica românească. O dată în plus, aseară s-a restabilit regula jocului: Toată lumea lucrează în iarbă.Cine se urcă în copac, pierde fără drept de apel.

Liviana C.

 

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

3 Comments

  1. Ce anticipare si capacitate visezi madame, ca e escroc, parsiv, parvenit, dement, santajist, tinut in spate de militenii securisti carora le da pensii penale?! Nu gindesti deloc madame sau vrei sa ne iei pe toti de idioti?!

    • N.ai inteles nimic george. “madame” vorbeste de abilitatile lui dragnea nu de cinste sau de moralitatea cu care le foloseste are dreptate dragnea e prea bun ca sa scapam prea curand de el

Lasă un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*