Undă verde pentru reabilitarea cavoului familiei Arizan

Autoritățile locale din municipiul Roșiorii de Vede au decis să inițieze procedurile legale în vederea reabilitării Cavoului Arizan, un monument istoric  din incinta cimitirului central aflat într-o stare avansată de degradare.Monumentul funerar a aparținut unei familii de care este legată istoria localității și chiar existența sa,familia Arizan fiind cea care a salvat orașul Roșiorii de Vede de la distrugere.Valoarea investiției este estimată la suma de 200.000 lei,bani alocați de la bugetul local al municipiului.

După ani de tergiversări , autoritățile locale roșiorene fac primele demersuri pentru o investiție destinată istoriei locale și pun în valoare  un monument istoric , cavoul Arizan.Monumentul funerar construit în anul 1910 de familia Arizan,față de care orașul nu și-a achitat niciodată datoria,a fost  vreme de câteva decenii doar un punct de reper pentru  locul unde își dorm somnul de veci înaintașii roșiorenilor.

Fiind vorba despre un monument istoric, începerea investiției este condiționată de realizarea unei expertize tehnice care să stabilească gradul de deteriorare a structurii monumentului,întocmirea unui studiu de fundamentare a valorii resursei culturale referitoare la restricțiile și permisivitățile asociate obiectivului de investiții.Primul pas a fost făcut odată cu aprobarea,în consiliul local, a notei conceptuale pentru obiectivul de investiții  Reabilitare Cavou Arizan.

T.C.

Distribuie prietenilor tai...Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Fii primul care comentează

Lasă un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*